- Cifrele furnizate de ACEA arată că Kia a atins o cotă de piață de 4.2%
- Vânzările Kia au crescut cu 24.5% într-o piață care a crescut cu 6.9% în trimestrul 3
- Modelele Sportage, Niro și Ceed conduc rezultatele impresionante de vânzări
19 octombrie 2021 - Conform noilor date publicate de Asociația Producătorilor de Automobile din Europa (ACEA)*, Kia a atins cea mai mare cotă de piață a sa din Europa, de 4,2%, în al treilea trimestru al anului 2021. Această cifră îmbunătățește precedenta cifra de piață record de 3.9% obținută de Kia în prima jumătate a anului.
Piața automobilelor de pasageri din UE, țările EFTA și UK a crescut în general cu 6,9% față de aceeași perioadă din 2020. În acest timp, vânzările Kia au crescut cu 24.5%, atingând 387.716 unități comparativ cu 311.326 în timpul aceleiași perioade a anului trecut. Aceste cifre de vânzări și creșterea procentuală plasează Kia pe o poziție mai înaltă decât mulți producători auto prestigioși.
SUV-ul Sportage, construit în Europa, a fost cel mai popular model Kia până acum în acest an, cu 88.580 de unități vândute în regiune. Crossover-ul Niro a fost următorul best-seller, cu 70.537 de unități destinate clienților dornici de modele cu sisteme de propulsie electrificate și cu emisii scăzute. A fost urmat de modelul Ceed, desenat, proiectat și construit în Europa, care a fost vândut în 67.230 de unități, în versiunile hatchback, Sportswagon, ProCeed și XCeed.
Jason Jeong, președinte al Kia Europe, a comentat: „În timp ce industria auto continuă să se recupereze după efectele pandemiei Covid-19 și lipsa semiconductorilor, am continuat să trecem print-o creștere extrem de puternică, obținând cea mai mare cotă de piață a noastră. Aceasta este o dovadă a puterii noului brand Kia și a gamei noastre elegante de automobile electrificate și cu emisii reduse.”
„Ceea ce este cu adevărat captivant este că acesta este doar începutul călătoriei pentru Kia. Odată cu lansarea noului nostru crossover complet electric EV6 și a noului Sportage, așteptăm cu nerăbdare să primim și mai mulți clienți în familia Kia.”
Notă
*Sursă: ACEA, țările EU + EFTA + UK
Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.
Despre Kia Corporation
Kia (www.kia.com) este o marcă globală de mobilitate cu viziunea de a crea soluții durabile de mobilitate pentru consumatori, comunități și societăți din întreaga lume. Fondată în 1944, compania Kia a oferit soluții de mobilitate pentru mai bine de 75 de ani. Cu 52.000 de angajați în întreaga lume, o prezență în peste 190 de piețe și unități de producție în șase țări, compania vinde astăzi aproximativ trei milioane de automobile pe an. Kia este în fruntea popularizării automobilelor electrificate și electrice cu baterie și dezvoltă o gamă tot mai mare de servicii de mobilitate, încurajând milioane de oameni din întreaga lume să exploreze cele mai bune modalități de a se deplasa. Sloganul de marcă al companiei - ‘Movement that inspires’ - reflectă angajamentul Kia de a inspira consumatorii prin produsele și serviciile sale.
Pentru mai multe informații despre Kia Corporation și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.
Despre Kia Europe
Kia Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 39 de piețe de comercializare din Europa și zona Caucaz.